În căutarea permanentă pentru obținerea unei frumuseți ideale, suntem dispuși să testăm nenumărate produse și intervenții. Cu toții ne dorim o piele cât mai frumoasă și sănătoasă. Din fericire, micile imperfecțiuni ale tenului își pot găsi foarte ușor rezolvarea. Injectarea cu acid hialuronic oferă o alternativă eficientă și non-invazivă la intervențiile chirurgicale
Pentru cine este potrivită o astfel de procedură?
Injectarea cu acid hialuronic este o soluție eficace în refacerea volumului facial, atunci când dorești să scapi de imperfecțiuni și să-ți păstrezi aspectul tânăr și revigorant al pielii. Tratamentul cu acid hialuronic te ajută și la ajustarea volumului buzelor, estomparea ridurilor, redefinirea pomeților, corectarea cearcănelor, corectarea liniilor fine din jurul gurii sau a liniilor din jurul urechilor și multe altele. Datorită beneficiilor multiple, acest tip de procedură, se situează în topul preferințelor pacienților.
Intervenția este una nechirurgicală și nu implică complicații. Injectarea acidului hialuronic se va realiza doar în zonele stabilite împreună cu medicul tău, folosind ace de dimensiuni foarte mici. Procedura va dura între 15 și 30 minute și nu este dureroasă. Pentru confortul tău, folosim un gel anestezic, pe care îl aplicăm local.
Ce se întâmplă după intervenție?
În ceea ce privește eventualele reacții adverse, te asigurăm că utilizarea acidului hialuronic este sigură. Majoritatea pacienților tolerează cu ușurință astfel de tratamente. Până la urmă, este tot o moleculă proprie pielii și se găsește în organism, în mod natural.
După tratament aplicăm o cremă calmantă și gheață, pentru a reduce disconfortul și inflamația de la nivelul zonei tratate. Este posibil ca 2-3 zile după injectare să persiste o inflamație locală, însoțită de roșeață. De asemenea, pot să apară niște vânătăi locale care vor dispărea în maxim șapte zile.
Efectul este vizibil imediat după injectare, dar rezultatul final este obținut după aproximativ două săptămâni. Durata rezultatelor obținute poate varia în funcție de tipul substanței și zona asupra căreia s-a intervenit. De exemplu, rezultatele acidului hialuronic injectat în buze pot dura 6 luni, cele din pliurile nazolabiale pot dura între 9-12 luni, iar în obraji, efectele pot fi vizibile până la 24 de luni. După acest interval de timp, acidul hialuronic este resorbit de organism, motiv pentru care este necesară o nouă injectare în cazul în care se dorește menținerea rezultatului pe termen lung.
Meriți să arăți bine indiferent de vârstă!
Dacă îți dorești să afli mai multe informații despre procedurile nechirurgicale potrivite pentru tine, te rugăm să te programezi la o consultație. Medicii noștri, Dr. Iulia Muraru sau Dr. Dragoș Muraru, vor fi bucuroși să te cunoască și să te îndrume, pas cu pas, astfel încât tu să obții cele mai bune rezultate.